Istoric

30 January 2018

Atestarea documentară a comunei Panticeu și a satelor aflate în administrația acesteia, datează din prima jumătate a secolului al XIV lea. Cea mai veche mențiune este a satului Cubleșu Someșan – din anul 1306, urmând satul Panticeu – 1314, satele Cătălina și Sărata – 1320 și satul Dârja – 1340. Lucrările istorice Szolnok-Dobokavármegye Monographiája (Monografia comitatului Solnoc-Dăbâca) a autorilor Tagány Károly, Réthy László și Pokoly József și SzolnokDobokavármegyei Emlek Magyarorszag ezredéves ünnepére (Amintire despre comitatul SolnocDăbâca cu ocazia sărbătoririi mileniului în Ungaria), confirm datele de atestare a localităților comunei Panticeu.

În cazul satului Dârja, cercetătorul Kádár József, a identificat un document timpuriu de atestare, emis în anul 1337, aflat în relație directă cu documentul din 1340. Cel mai vechi document redactat în limba latină, referitor la satul Cubleșu Someșan, datează din anul 1310, iar cel mai vechi document cu privire la satul Panticeu datează din anul 1343, acesta conținând o trimitere la documentul din anul 1314.

Satul Cubleșu Someșan (mag. Magyarköblös) – de la prima atestare documentară și până în prezent, este menționat în documente sub diverse denumiri: Kubulus (1306, 1310), Kublus (1320), Kwblus (1329), Hublus (1332), Chubulus (1355), Keobleos (1587-1589). După anul 1700, satul este numit Magyar-Köblös (1700) – într-un document menționat de Kádár József , Köblös în conscripția Klein (1733), Kubleșu Ungureszk în statistica Transilvaniei din 1850, Magyar-Köblös în Buletinul Guberniului Trovinciale pentru Marele Principat Transilvania din 1854 și în statisticile austriece din 1857, 1880 și 1900. După unirea Transilvaniei cu România, localitatea este menționată cu denumirea Cubleșu Unguresc și apoi cu cea de Cubleșul Someșan. În opinia localnicilor, denumirea localității se datorează văii în care a fost așezat, opinie susținută și de autorii lucrării Szolnok-Dobokavármegye Monographiája (Monografia comitatului SolnocDăbâca).Mai mult, aceștia consideră că termenul kubl′es este românesc definind o unitate de măsură folosită în vechime.

Satul Panticeu (mag. Páncélcseh) – este menționat în documente sub următoarele denumiri: Pancelus de Cheh (1355), Pancher (1434), Pánczélcseh (1547), Panczell Czzeh (1587-1589), Panczelcseh (1589), Pánczel Cseh (1721), Panczelseh (1733), Panczebcse (1750), Pancsecseu (1831), Pantyitso (1850), Pánczél Cseh (1850), Pánczél Cseh (1857, 1880, 1900, 1910), Panticeo și, forma finală, Panticeu. Conform Șematismului din anul 1900, denumirea satului Panticeu provine de la numele unui proprietar de pământ, Ioannes dictus Panchelus, care a trăit prin secolul al XIV lea. Autorii celor două lucrări monografice menționate susțin această premisă, iar cercetătorul Kádár József, consideră că denumirea de „Panticeu” s-a format prin alăturarea a două nume de persoane: Cseh și Panchelus, opinie confirmată și de documentele medievale referitoare la această localitate, care menționează că Petru Panchelus (cel cu paloș) și urmașii săi au stăpânit multă vreme moșia Panticeu.

Satul Cătălina (mag. Kzyentkatolnadorna) – a fost mai întâi cătun și apoi sat de sine stătător, compus din cătunele Cătălina și Dorna, este atestat documentar în anul 1320 printr-un document în care este menționat și satul vecin Sărata. În documentele medievale și moderne, satul Cătălina este menționat sub denumirile: Scentkatherina (1320), Zenthkatolna (1359), Zenth-Katalen (1441), Zent Kathalyn (1523), predium Szent-Katolna (1837). 

Cătunul Dorna este atestat documentar în anul 1550, denumirea acestuia fiind ulterior înglobată în cea a satului Cătălina, în forma Szent-Katolna-Dorna (1854, 1880, 1895), Szentkatolnadorna (1900, 1910, 1941). Denumirea actuală a comunei, a fost adoptată după primul război mondial.

Conform tradiției locale, denumirea satului Cătălina provine de la numele unei starețe a mănăstirii romano-catolice, întemeiată în vechime pe dealul din vecinătatea vetrei de locuire. În lucrarea Szolnok-Dobokavármegye Monographiája (Monografia comitatului Solnoc-Dăbâca), autorii contrazic tradiția locală și precizează ca denumirea satului provine de la numele unui lăcaș de cult existent în zonă. De aceeași părere este și cercetătorul Kádár József, care menționează că numele localității provine de la hramul unei biserici închinate Sfintei Ecaterina. În anul 1837, localitatea Cătălina este înregistrată cu statutul de pustă, arondată administrativ satului Sărata, respectiv loc slab locuit.

Satul Sărata (mag. Szotelke) – prima mențiune a localității datează din anul 1329 iar de-a lungul istoriei acest sat a fost menționat sub diverse denumiri: Zoltheleke (1320), Sotelke (1395), Zotelek (1399), Soptelke, Zobtelke (1408), Zobthelky (1441), Zothelke (1461), Zothelke (1523), Szeöteleke, Sótelke (1616), Szótelke (1721), Szotele (1733), Szotyelik, Sotelik (1830), Szotelnzik (1850), Szótelke, Sotelic (1854) și în cele din urmă Sărata. Conform tradiției, în vechime, vatra localității sărata se afla mai la dus, în hotarul numit Hurubele.

Satul Dârja (mag. Magyarderzse) - a fost menționat de-a lungul istoriei sub denumirile: Dersa (1340), Derse (1461), Derze (1462), Ders (1593), Derzse (1750), Dirse (1850), Derse, Dirșea (1854), Derse-Magyar (1857), Derzse Magyar (1880), Magyarderzse (1900) și, în secolul XX, Dârja. O încercarea de a explica semnificația denumirii satului, valorificând tradiția locală se găsește în lucrarea Șematismul veneratului cler al Arhidiecesei metropolitane greco-catolice de Alba Iulia și Făgăraș pre anul Domnului 1900, de la Sfânta Unire 200, conform căreia satul Dârja s-ar fi numit până în secolul al XVIII lea Hatháza ( denumire care în opinia lui Hașdeu are semnificația de „măruntă”, „tânără”, „tufiș”, „hățiș”). conform autorilor lucrării SzolnokDobokavármegye Monographiája (Monografia comitatului Solnoc-Dăbâca), denumirea satului Dârja provine de la toponimul slav drżava, care înseamnă loc, moșie, proprietate.