Categorie
De la:
Pana la:
Reseteaza filtrele [x]

Pagini

Așezare geografica

Comuna Panticeu este situată în partea nord-vestică a județului Cluj, în compartimentul sud-
vestic al Podișului someșan, spre limita cu județul Sălaj, la distanța de 40 km față de Municipiul

Cluj-Napoca și 40 km față de Municipiul Gherla. Comuna se întinde pe o suprafață de 9044 ha,
dintre care 497 ha constituie intravilanul comunei.
În administrația comunei Panticeu se află 5 localități: Panticeu – reședința de comună, Cătălina
situată la distanța de 4 km față de reședință, Dârja (4 km), Cubleșu Someșan ( 15 km) și Sărata (5
km).
Comuna Panticeu se învecinează nord cu satele: Igrita, Vâlcele (Budus), Elciu și Recea Cristur,
la, la sud cu satele: Așchileu, Vultureni, Chidea și Bădești, la est cu satele Paglia, Stoiana,
Cornești, Tiocul de Jos și Tiocul de Sus iar la vest cu satul Voivodeni.
Accesul în comuna Panticeu este asigurat pe drumul județean DJ 109 A, drumul care face
legătura dintre DN 1C Dej – Cluj Napoca și drumul județean DJ 108 A Vultureni – Cluj-Napoca
și drumul DJ 161 care duce spre calea ferată.
Distanța până la cel mai apropiat centru urban este de 40 km – Municipiul Cluj-Napoca, distanța
față de cea mai apropiată gară este de 25 km, în localitatea Bonțida iar distanța până la cel mai
apropiat aeroport este de 48 km, în Municipiul Cluj-Napoca.

30 January 2018
Relief, Sol și Clima

Relief

Sub aspect geomorfologic, comuna Panticeu este situată în zona internă a Podișului Someșan, în subunitatea „Dealurile Clujului și Borșei”. Relieful comunei este definit de o succesiune de dealuri, cu altitudine medie de aproximativ 450 m și văi: Cubleșu someșan (599,6 m), Dealul Rotunda (560 m), Dealul Tigloi (525 m), Dealul Micusului (532 m), Dealul Vulturu (607,7 m), Dealul Cocovei (595 m), Dealul Măguri (591 m), Dealul Osoaia (576 m), și în zona de confluență a văii Altitudinea maximă întâlnită pe teritoriul comunei este de 591 m în Dealul Domba situat între Panticeu, Cubleșu Someșan și Dârja, iar altitudinea vetrei satului Panticeu este de 350 m față de nivelul mării.

Solul

Pe teritoriul comunei Panticeu predomină 9 tipuri de sol și mai multe subtipuri, toate grupate în 5 clase: molisoluri, agriluvisoluri, cambisoluri, soluri hidromorfe și soluri neevoluate (trunchiate). Solul comunei este pretabil pentru pomicultură, viticultură și legumicultură. Clasa molisolurilor este caracterizată de soluri tinere, formate sub păduri de stejari și pajiști stepizate. Se disting prin culoarea închisă. Clasa agriluvisoluri este reprezentată prin soluri brune lucive și luvisoluri albice. Sunt soluri relativ vechi. Roca mamă este formată din argilă nisipoasă și luturi. Prezintă fertilizări și amendamente cu calcar. Clasa solurilor hidromorfe include solul negru clinohidromorf, cel mai extins ca repartiție, dar apar și soluri gleice în arealele cu exces de umezeală. Solul negru clinohidromorf, se dezvoltă de regulă în treimea inferioară a versanților slab înclinați și în lungul luncilor cu umiditate excesivă. Clasa solurilor neevoluate și trunchiate include regosolurile și cele aluvionale (tipice și gleizate, protosoluri aluviale). În această clasă intră și solurile care au o structură bine diferențiată, dar au fost trunchiate prin eroziune sau au fost puternic influențate de acțiunile oamenilor.

Clima

Datorită poziției geografice a comunei Panticeu în sectorul nord vestic al țării, clima acesteia este continental moderată. În timpul iernii predomină masele de aer maritim-polar sau maritim-arctic din nord-vest, iar vara masele de aer cald, dinspre sud-vest, din cadrul activității ciclonice nord mediteraneene. Relieful creează unele diferențieri locale, prin energia sa între Valea Lonei și interfluviile majore sau secundare cât și prin canalizarea aerului în lungul văii. Valorile radiației solare sunt în medie de 116 – 117 kcal/cmp/an cu diferențieri în funcție de expoziția și înclinarea versanților. Temperatura medie anuală este de aproximativ 8o C, 8,1o C – 8,2o C pe axul văii și puțin sub 8o C pe fâșia dealurilor înalte. Temperaturile medii ale lunilor extreme (ianuarie-februarie) circa 4o C și respectiv 18o C determină o amplitudine termică de 22o – 23o C. Temperaturile extreme oscilează de la + 30o C până la -30o C. Numărul mediu de zile cu cer acoperit este de aproximativ 160 de zile. Precipitațiile medii multianuale sunt cuprinse între 700 – 800 mm pe interfluviile majore și între 600 – 700 mm în regiunile joase

Flora și Fauna

Vegetația forestieră a comunei Panticeu este dominată de etajul pădurilor de stejar, iar pe dealurile înalte, sunt păduri de fag și păduri de amestec. Pădurile apar în areale dispersate ocupând, de regulă interfluviile și treimea superioară a versanților. În etajul stejarului, speciile dominante sunt: cerul, carpenul, gorunul și stejarul. La altitudinea de peste 500 m, pe versanții umbriți predomină fagul, carpenul, gorunul și paltinul. De asemenea este întâlnit teiul, frasinul, ulmul și cireșul sălbatic. La marginea pădurii și poienelor, sunt întâlniți arbuști precum: socul negru, alunul, cornul, sângerul, păducelul și murul de pădure. Vegetația de luncă include specii hidrofile și mezofile. Speciile lemnoase specific sunt: răchita și salcia, plopul și local arinul negru. În flora ierboasă predomină, plantele hidrofile: rogozul, stânjenelul de baltă, pipiriguțul, trestia, specii mezofile, murul de apă și trifoiul. Vegetația naturală din terenurile agricole, lunci și versanți este reprezentată de plante ierboase pir, volbura, traista ciobanului, păpădia, pălămida, izma broaștei și ciulinul; arbuști: porumbarul și păducelul. În locurile umede și umbroase predomină brusturele și urzica mare. Vegetația versanților și interfluviilor este constituită frecvent din pajiști cu caracter stepic determinat de litologie și păduri. Învelișul ierbos este alcătuit din plante ce aparțin familiilor component graminee, leguminoase, crucifere, umbelifere etc. precum: păiușul, iarba vântului și firuța de livadă. Condițiile edifice, relative uniforme și mobilitatea accentuată face ca fauna comunei Panticeu să fie relativ uniformă, fără a exista o zonalitate, asemeni vegetației. Dintre speciile cinegetice, pe teritoriul comunei viețuiesc: iepurele, vulpea, mistrețul, lupul, căprioara, viezurele și veverița, iar speciile de păsări predominante sunt: coțofana, ciocănitoarea, și mierla. De asemenea, din fauna comunei Panticeu fac parte numeroase reptile specific arealului pădurilor de foioase și fânețelor

Reteaua Hidrografica

Hidrografia comunei Panticeu aparține bazinului Someșu Mic, prin colectorul principal Valea Lonei, cu o lungime totală de 37 km, din care aproximativ 8 km traversează comuna. Valea Lonei pe teritoriul comunei are următorii afluenți: Groapa Gomboșoaiei cu o lungime de 10 km, care izvorăște de sub Dealul Cocovei, Coasta Boncadului și Dealul Măguri; Valea Micusului, cursul inferior al Elciului și Valea Cubleșului cu izvoarele sub Dealul Rotunda. Debitul mediu anual al Lonei pe teritoriul comunei este sub 1 mc/s. Afluenții acestuia au un curs semipermanent și în anii secetoși seacă. Alimentarea cu apă este pluvionială. Debitele maxime sunt înregistrate primăvara și la începutul verii, perioada când este înregistrat și maximul pluviometric. Debitele minime se realizează la sfârșitul verii și la începutul toamnei. Fenomenele de inundație sunt legate de ploile torențiale, când se realizează scurgeri rapide de pe versanți. Apele freatice au un caracter lenticular. La contactul litologic (gresii, nisipuri, argile și marne) apar izvoare sau linii de izvoare care pot constitui surse de alimentare cu apă pentru localități.

30 January 2018
Istoric

Atestarea documentară a comunei Panticeu și a satelor aflate în administrația acesteia, datează din prima jumătate a secolului al XIV lea. Cea mai veche mențiune este a satului Cubleșu Someșan – din anul 1306, urmând satul Panticeu – 1314, satele Cătălina și Sărata – 1320 și satul Dârja – 1340. Lucrările istorice Szolnok-Dobokavármegye Monographiája (Monografia comitatului Solnoc-Dăbâca) a autorilor Tagány Károly, Réthy László și Pokoly József și SzolnokDobokavármegyei Emlek Magyarorszag ezredéves ünnepére (Amintire despre comitatul SolnocDăbâca cu ocazia sărbătoririi mileniului în Ungaria), confirm datele de atestare a localităților comunei Panticeu.

În cazul satului Dârja, cercetătorul Kádár József, a identificat un document timpuriu de atestare, emis în anul 1337, aflat în relație directă cu documentul din 1340. Cel mai vechi document redactat în limba latină, referitor la satul Cubleșu Someșan, datează din anul 1310, iar cel mai vechi document cu privire la satul Panticeu datează din anul 1343, acesta conținând o trimitere la documentul din anul 1314.

Satul Cubleșu Someșan (mag. Magyarköblös) – de la prima atestare documentară și până în prezent, este menționat în documente sub diverse denumiri: Kubulus (1306, 1310), Kublus (1320), Kwblus (1329), Hublus (1332), Chubulus (1355), Keobleos (1587-1589). După anul 1700, satul este numit Magyar-Köblös (1700) – într-un document menționat de Kádár József , Köblös în conscripția Klein (1733), Kubleșu Ungureszk în statistica Transilvaniei din 1850, Magyar-Köblös în Buletinul Guberniului Trovinciale pentru Marele Principat Transilvania din 1854 și în statisticile austriece din 1857, 1880 și 1900. După unirea Transilvaniei cu România, localitatea este menționată cu denumirea Cubleșu Unguresc și apoi cu cea de Cubleșul Someșan. În opinia localnicilor, denumirea localității se datorează văii în care a fost așezat, opinie susținută și de autorii lucrării Szolnok-Dobokavármegye Monographiája (Monografia comitatului SolnocDăbâca).Mai mult, aceștia consideră că termenul kubl′es este românesc definind o unitate de măsură folosită în vechime.

Satul Panticeu (mag. Páncélcseh) – este menționat în documente sub următoarele denumiri: Pancelus de Cheh (1355), Pancher (1434), Pánczélcseh (1547), Panczell Czzeh (1587-1589), Panczelcseh (1589), Pánczel Cseh (1721), Panczelseh (1733), Panczebcse (1750), Pancsecseu (1831), Pantyitso (1850), Pánczél Cseh (1850), Pánczél Cseh (1857, 1880, 1900, 1910), Panticeo și, forma finală, Panticeu. Conform Șematismului din anul 1900, denumirea satului Panticeu provine de la numele unui proprietar de pământ, Ioannes dictus Panchelus, care a trăit prin secolul al XIV lea. Autorii celor două lucrări monografice menționate susțin această premisă, iar cercetătorul Kádár József, consideră că denumirea de „Panticeu” s-a format prin alăturarea a două nume de persoane: Cseh și Panchelus, opinie confirmată și de documentele medievale referitoare la această localitate, care menționează că Petru Panchelus (cel cu paloș) și urmașii săi au stăpânit multă vreme moșia Panticeu.

Satul Cătălina (mag. Kzyentkatolnadorna) – a fost mai întâi cătun și apoi sat de sine stătător, compus din cătunele Cătălina și Dorna, este atestat documentar în anul 1320 printr-un document în care este menționat și satul vecin Sărata. În documentele medievale și moderne, satul Cătălina este menționat sub denumirile: Scentkatherina (1320), Zenthkatolna (1359), Zenth-Katalen (1441), Zent Kathalyn (1523), predium Szent-Katolna (1837). 

Cătunul Dorna este atestat documentar în anul 1550, denumirea acestuia fiind ulterior înglobată în cea a satului Cătălina, în forma Szent-Katolna-Dorna (1854, 1880, 1895), Szentkatolnadorna (1900, 1910, 1941). Denumirea actuală a comunei, a fost adoptată după primul război mondial.

Conform tradiției locale, denumirea satului Cătălina provine de la numele unei starețe a mănăstirii romano-catolice, întemeiată în vechime pe dealul din vecinătatea vetrei de locuire. În lucrarea Szolnok-Dobokavármegye Monographiája (Monografia comitatului Solnoc-Dăbâca), autorii contrazic tradiția locală și precizează ca denumirea satului provine de la numele unui lăcaș de cult existent în zonă. De aceeași părere este și cercetătorul Kádár József, care menționează că numele localității provine de la hramul unei biserici închinate Sfintei Ecaterina. În anul 1837, localitatea Cătălina este înregistrată cu statutul de pustă, arondată administrativ satului Sărata, respectiv loc slab locuit.

Satul Sărata (mag. Szotelke) – prima mențiune a localității datează din anul 1329 iar de-a lungul istoriei acest sat a fost menționat sub diverse denumiri: Zoltheleke (1320), Sotelke (1395), Zotelek (1399), Soptelke, Zobtelke (1408), Zobthelky (1441), Zothelke (1461), Zothelke (1523), Szeöteleke, Sótelke (1616), Szótelke (1721), Szotele (1733), Szotyelik, Sotelik (1830), Szotelnzik (1850), Szótelke, Sotelic (1854) și în cele din urmă Sărata. Conform tradiției, în vechime, vatra localității sărata se afla mai la dus, în hotarul numit Hurubele.

Satul Dârja (mag. Magyarderzse) - a fost menționat de-a lungul istoriei sub denumirile: Dersa (1340), Derse (1461), Derze (1462), Ders (1593), Derzse (1750), Dirse (1850), Derse, Dirșea (1854), Derse-Magyar (1857), Derzse Magyar (1880), Magyarderzse (1900) și, în secolul XX, Dârja. O încercarea de a explica semnificația denumirii satului, valorificând tradiția locală se găsește în lucrarea Șematismul veneratului cler al Arhidiecesei metropolitane greco-catolice de Alba Iulia și Făgăraș pre anul Domnului 1900, de la Sfânta Unire 200, conform căreia satul Dârja s-ar fi numit până în secolul al XVIII lea Hatháza ( denumire care în opinia lui Hașdeu are semnificația de „măruntă”, „tânără”, „tufiș”, „hățiș”). conform autorilor lucrării SzolnokDobokavármegye Monographiája (Monografia comitatului Solnoc-Dăbâca), denumirea satului Dârja provine de la toponimul slav drżava, care înseamnă loc, moșie, proprietate.

30 January 2018